Procedura prelungirii valabilității permisului de armă
Online
Cetateni
National
ROEID
Procedura de prelungire a valabilității permisului de armă este reglementată de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, aprobate prin H.G. nr. 11/2018 (art. 40 și art. 41).
Titularii permiselor de armă tip A și tip B au obligația de a solicita prelungirea valabilității permisului de armă înainte de expirarea acestuia, prin depunerea unei cereri adresate structurii Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul inspectoratului de poliție județean sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în a cărei rază teritorială își au domiciliul, reședința sau, după caz, locul de rezidență.
Documente necesare
- cererea-tip;
- actul de identitate, în original;
- permisul de armă, în original, precum și armele înscrise în acesta;
- certificatul medical eliberat în condițiile legii;
- avizul psihologic, eliberat cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii;
- documentele care atestă menținerea calității în baza căreia a fost acordat dreptul de deținere sau, după caz, de port și folosire a armei (după caz);
- dovada efectuării tragerii experimentale, dacă este necesară;
- dovada efectuării tragerii anuale în poligon, dacă este necesară.
*Instructorii în poligoanele de tragere vor depune, suplimentar, o adeverință eliberată de persoana juridică deținătoare a poligonului autorizat, din care să rezulte că au desfășurat efectiv activități de instruire, îndrumare și supraveghere a tragerilor.
Actul de identitate și permisul de armă prezentate în original se restituie pe loc, după verificarea conformității copiilor și a seriilor armelor înscrise în acestea.
Cererea se soluționează în termen de 30 de zile de la depunerea dosarului complet. În această perioadă, organul de poliție verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, pe baza documentelor depuse și a informațiilor existente în evidențele proprii. Dacă sunt necesare documente sau informații suplimentare, acestea pot fi solicitate solicitantului, iar termenul de soluționare se suspendă până la prezentarea acestora.
În cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile legale, organul de poliție prelungește valabilitatea permisului de armă.
Cu 6 luni înainte de expirarea valabilității permisului de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de expirare, organul de poliție notifică titularul cu privire la apropierea termenului de expirare. Notificarea poate fi transmisă prin scrisoare, e-mail, telefon sau prin alte modalități prevăzute de normele metodologice.
Totodată, potrivit art. 83 din Normele metodologice sus-menționate, prevederile art. 40 și ale art. 41 alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte prelungirea valabilităţii permisului de armă pentru armele neletale supuse autorizării.
Pentru a simplifica procesul de depunere a documentelor și a reduce timpul petrecut la ghișeu, cererile și documentele aferente pot fi transmise în format electronic, doar prin intermediul platformei online eARM. În vederea depunerii online a cererii și a documentelor aferente, selectați butonul „Lansează solicitare”, prin intermediul căruia veți fi redirecționat către platforma online eARM.
Persoanele fizice autorizate în conformitate cu Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Contencios administrativ la judecatoria competenta teritorial
Cererile se pot depune și în format electronic, doar prin intermediul platformei online eARM.
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
