Acasă
Acasă
Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Procedura privind recunoaşterea automată a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Transfrontalier

Detalii

Procedura stabilește modul de recunoaștere a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice şi actualizată periodic, conform dispozițiilor Ordinului 5922/2016, în cadrul Universităţii “Ovidius” din Constanţa (UOC).

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Anexele nr. 2, 3 și 5 la Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Solicitare - recunoașterea automată a funcției didactice obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice şi actualizată periodic.
Lista de verificare - opis dosar
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Lista de verificare - opis al dosarului de recunoaștere
Declarație RGDP
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Declarație RGDP
Act de identitate
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Act de identitate
Dovada schumbarii numelui
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Dovada schumbarii numelui
Traducere legalizata act identitate/dovada schimbare nume (dacă este cazul)
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Traducere legalizata act identitate/dovada schimbare nume (dacă este cazul)
Dovada functiei didactice
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
dovada funcţiei didactice obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice şi actualizată periodic, se recunosc automat de către instituţiile de învăţământ superior din România
Curriculum Vitae
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Curriculum Vitae
Dovada achitării taxei
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Sumele se vor achita la casieria Universității Ovidius din Constanța pentru plățile în lei sau prin bancă în: CONTUL UNIVERSITATII OVIDIUS DIN CONSTANTA - RO74TREZ23120F330500XXXX - CUI 4301332, Trezoreria Constanța - plăți în lei și pentru plățile în euro se va folosi contul: UNIVERSITATII OVIDIUS DIN CONSTANTA - RO49RNCB0114032053160011 BCR Constanța - CUI 4301332 DETALII PLATA: -numele, prenumele, scopul plății
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Decizie
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
30
Zile calendaristice
Termen notificare: 
5
Zile calendaristice
Căi de atac

Decizia poate fi contestată în termen de 5 zile calendaristice de la primire. Alte de atac - conform legislației. Ulterior, Decizia definitivă a universității poate fi atacată la instanțele de judecată.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
08 noiembrie 2019
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea Ovidius din Constanta
Bd. Mamaia, nr. 124, Constanta, RO
Telefon: 0241 606 467
Fax: 0241 480 970
Email: rectorat@univ-ovidius.ro
Conținut

Structuri competente

Departament Relații Publice
A.D.R.
Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
Your Europe
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro