Naștere, încredințarea copiilor minori, responsabilitățile parentale, norme privind recurgerea la o mamă purtătoare și adopția, inclusiv adopția de către al doilea părinte, obligațiile de întreținere față de copii într-o situație familială transfrontalieră
Naștere, încredințarea și adopția minorilor
Nașterea
În România înregistrarea unei nașteri se face de structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul.
Termenul pentru declararea și înregistrarea nașterii unui copilul este de:
- 15 zile de la data nașterii, pentru copilul născut viu și aflat în viață;
- 3 zile de la data nașterii, pentru copilul născut mort;
- 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 15 zile;
- 30 de zile pentru copilul cu vârsta de până la un an, găsit sau părăsit de mamă în maternitate/unități sanitare.
Înregistrarea nașterii se face în baza următoarelor documente:
- certificatul medical constatator al nașterii, întocmit pe formular-tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul/ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului;
- actul de identitate al mamei și/sau al declarantului, dacă nașterea nu este declarată de mamă;
- certificatul de căsătorie al părinților copilului, în original și în fotocopie, dacă sunt căsătoriți, iar dacă aceștia poartă nume de familie diferit, declarația scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul;
- declarația de recunoaștere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de către tată în fața ofițerului de stare civilă care înregistrează nașterea sau la notarul public, din care să rezulte și numele de familie pe care îl dobândește copilul, la care se anexează consimțământul mamei; în cazul tatălui minor acesta este asistat de reprezentantul legal.
Adopția este reglementată în România prin Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cetățenii interesați pot găsi pe website-ul instituției informații cu privire la procedura adopției în România, drepturile și obligațiile persoanelor care doresc să adopte, precum și formularele necesare în derularea procedurii adopției.
