Acasă
Acasă
Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Anchetă socială în vederea internării persoanei adulte cu handicap într-un centru de tip rezidențial

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
ROEID

Detalii

Ancheta socială este o metodă de investigație întemeiată pe diferite tehnici de culegere și de prelucrare a informației, în scopul analizei situației sociale și economice a persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităților.

Ancheta socială se efectuează de către serviciul social specializat din cadrul primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap.

Pentru efectuarea anchetei sociale, solicitantul (după caz, familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, organizația neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap sau, în lipsa acestora, de către orice persoană care o reprezintă) va depune la sediul Direcției de Asistență Socială Oradea - Serviciului Relații cu Publicul și Evaluare Inițială, o cerere însoțită de actele necesare întocmirii anchetei sociale, urmând ca ulterior să se facă verificarea în teren la domiciliul bolnavului.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere pentru anchetă socială persoane adulte cu handicap în vederea internării într-un centru de tip rezidențial
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Cerere pentru anchetă socială persoane adulte cu handicap în vederea internării într-un centru de tip rezidențial
Carte Electronică de Identitate / Buletin de identitate/CI/ CIP, certificat de naștere
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Acte de identitate pentru persoana cu handicap și membrii familiei care locuiesc cu acesta. (Pentru persoanele care dețin Carte Electronică de Identitate trebuie să prezinte și dovada domiciliului. Pentru eliberare adeverință domiciliu urmează instrucțiunile din următorul link: https://daso-oradea.ro/articles/adeverinta-domiciliu-cartea-electronica-de-identitate-cei
Certificat de căsătorie/divorț, certificat de deces
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Dacă este cazul
Acte doveditoare privind veniturile nete realizate
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Cupon șomaj/cupon indemnizație handicap, cupon pensie, adeverință salariu net
Declarație din partea membrilor familiei privind motivele pentru care se solicită internarea
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Declarație scrisă pe propria răspundere
Certificat de încadrare într-un grad de handicap
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Al bolnavului
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Ancheta socială în vederea internării persoanei adulte cu handicap într-un centru de tip rezidențial
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
15
Zile calendaristice
Termen notificare: 
3
Zile calendaristice
Căi de atac

În cazul unui litigiu intre beneficiar si autoritatea competenta sunt aplicabile dispozițiile de drept comun.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
05 iunie 2026
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Directia de Asistenta Sociala Oradea
Str. Primăriei nr. 42, Oradea, RO
Telefon: +40 259 441 677
Fax: +40 259 441 678
Email: contact@daso-oradea.ro
Conținut

Structuri competente

SERVICIUL PREVENIREA MARGINALIZĂRII SOCIALE
A.D.R.
Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
Your Europe
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro