Procedura autorizării persoanelor juridice pentru a deține, purta și folosi arme letale sau neletale
Online
Companii
National
ROEID
Potrivit art. 95-99 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, aprobate prin H.G. nr. 11/2018, persoanele juridice care, în condițiile prevăzute de art. 67 alin. (2)-(4) din Legea nr. 295/2004, doresc să dețină și, după caz, să poarte și să folosească arme letale / neletale supuse autorizării trebuie să solicite, în prealabil, eliberarea autorizației de deținere și/sau, după caz, de folosire a armelor, după caz, la structura Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase competentă teritorial. După analizarea documentelor depuse și efectuarea verificărilor de specialitate, organul de poliție competent eliberează autorizația, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege.
Pentru a simplifica procesul de depunere a documentelor și a reduce timpul petrecut la ghișeu, cererea și documentele aferente pot fi transmise în format electronic, exclusiv prin intermediul platformei online eARM. Pentru depunerea online a solicitării, selectați butonul „Lansează solicitare”, prin intermediul căruia accesați platforma online eARM.
Persoanele juridice
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Contencios administrativ la judecatoria competenta teritorial
Cererile se pot transmite și online, prin intermediul platformei online eARM.
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
