Acordare alocație de stat pentru copii
favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Companii
National
Detalii
Alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, fără discriminare. Alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora, mai puțin celor care repetă anul școlar, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Beneficiază de alocație de stat pentru copii și copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie rezidenți, în condițiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinții.
Acest drept poate fii solicitat de oricare dintre părinții firești ai copilului, precum și persoana care a adoptat un copil, cu condiția să îndeplinească criteriile de eligibilitate.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Certificat nastere copil
Descarcă
Certificat nastere copil
Acte identitate părinți
Descarcă
Acte identitate părinți
Certificat de casatorie
Descarcă
Certificat de casatorie (daca este cazul)
Hotărâre de divorț și încredințare minor
Descarcă
Hotărâre de divorț și încredințare minor(unde este cazul)
Hotărâre de încredințare pentru copiii aflați în plasament
Descarcă
Hotărâre de încredințare pentru copiii aflați în plasament (unde este cazul)
Hotărâre judecătorească de adopție Copie și original
Descarcă
Hotărâre judecătorească de adopție Copie și original
Declarație prelucrare date cu caracter personal
Descarcă
Declarație prelucrare date cu caracter personal
Extras de cont pe numele titularului
Descarcă
Extras de cont pe numele titularului (în cazul în care se doreşte plata alocaţiei de stat în cont bancar)
Declaratie notariala a ambilor parinti pentru copiii nascuri in strainatate
Descarcă
Declaratie notariala a ambilor parinti pentru copiii nascuri in strainatate
Cerere tip
Descarcă
Cerere tip
Taxe
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
None
Termene
Timp de soluționare:
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar:
15
Zile calendaristice
Termen notificare:
5
Zile calendaristice
Căi de atac
Legislatia nu contine prevederi speciale privind caile de actac, in caz de litigiu fiind aplicabile dispozitiile dreptului comun.
Informații suplimentare
Alte informații:
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
27 ianuarie 2022
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Primaria Municipiului Caransebes
P-ta Revolutiei, nr. 1
Telefon:
0255 514 885, 514 887, 514 889
Fax:
0255 515 139
Email:
primaria.caransebes@gmail.com
Conținut
Structuri competente
Directia de Asistenta Sociala
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
