Acasă
Acasă
Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Metodologia privind recunoașterea în Universitatea 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în stăinătate

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Transfrontalier
ROEID

Detalii

IOSUD-UAB recunoaște automatdiploma de doctor și titlul de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute la:

a) instituții acreditate de învățământ superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană;

b) instituții acreditate de învățământ superior din afara țărilor prevăzute la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior ale lumii, conform prevederilor Ordinului ministrului educației privind aprobarea listei universităților de prestigiu din alte state.

(2) IOSUD-UAB recunoaște diploma de doctor și titlul de doctor în științe sau într-un domeniu profesional obținute la instituții acreditate de învățământ superior în baza unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental.

(3) IOSUD-UAB recunoaște diploma de doctor și titlul de doctor în științe sau într-un domeniu profesional obținute la instituții acreditate de învățământ superior din alte state decât cele prevăzute la alin. (1) sau (2).

(4) Recunoașterea de către UAB se realizează în scopul înscrierii la programe de studii postuniversitare, obținerii abilitării, ocupării unei funcții didactice sau de cercetare în cadrul instituției, participării la programe și proiecte finanțate din fonduri europene și internaționale sau în alte scopuri care vizează activitatea didactică și de cercetare în cadrul acestor instituții.

(5) În cazul în care în respectiva instituție nu este organizată o școală doctorală în domeniul pentru care se solicită recunoașterea, aceasta se poate obține de la o altă instituție organizatoare de studii universitare de doctorat acreditată în domeniul respectiv.

(6) Recunoașterea se aplică doar pentru același tip de doctorat (științific sau profesional).

Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, denumit în continuare CNRED, recunoaște, în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 2 alin. (4), diploma de doctor și titlul de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, după cum urmează:

a) automat, diplomele obținute la instituții acreditate de învățământ superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană și cele aflate printre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior ale lumii, conform prevederilor Ordinului ministrului educației nr. 4.002/2024 privind aprobarea listei universităților de prestigiu din alte state;

b) diplomele obținute la instituții acreditate de învățământ superior în baza unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental;

c) diplomele obținute la instituții acreditate de învățământ superior din alte state decât cele prevăzute la lit. a) sau b).

Dosarul pentru recunoașterea diplomei de doctor obținute în străinătate de către IOSUD-UAB se transmite în format fizic (prin intermediul serviciilor poștale/curierat pe adresa: Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Romania, str. Gabriel Bethlen nr. 5, cod poștal 510009), prin Punctul de contact unic electronic, denumit în continuare PCUe sau on line, la adresa doctorat@uab.ro și include:

a) cerere de recunoaștere, conform modelului din Anexa 1, semnată de solicitant;

b) actul de identitate - copie și dovada schimbării numelui, - copie și traducere, după caz;

c) diploma de doctor, inclusiv orice alt document care atestă atribuirea titlului de doctor - copie (pentru limbile română, engleză, franceză, spaniolă, italiană) sau copie și traducere (pentru celelalte limbi străine);

d) dovada achitării taxei de procesare a dosarului de recunoaștere. Taxa de procesare se va aproba anual de către Senat înainte de începerea anului universitar. Taxa se poate achita în contul RO80TREZ00220F330500XXXX;

e) alte documente, dacă este cazul.

Cererea de recunoaștere va primi un număr de înregistrare.

(2) Actele de studii supuse recunoașterii sunt autentificate cu apostila de la Haga pentru statele care sunt părți ale Convenției privind apostila de la Haga, iar pentru celelalte state actele de studii sunt supralegalizate sau însoțite de adeverința de autenticitate emisă de către autoritățile competente din țara de proveniență.

(3) Scutirea de apostilare sau supralegalizare este permisă în temeiul legii, pentru persoanele care beneficiază de o formă de protecție internațională pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile unui tratat internațional la care România este parte sau atunci când actele de studii pot fi verificate în baze de date online ale instituțiilor emitente sau ale autorităților din statul de origine.

(4) În situația în care IOSUD-UAB sesizează existența oricăror suspiciuni privind autenticitatea actelor de studii, aceasta sesizează organele abilitate.

(1) În cazul în care o convenție internațională interguvernamentală, menționată la art. 2 alin. (2), prevede, pentru recunoaștere, îndeplinirea procedurilor naționale de atestare a titlurilor de doctor, aplicabile cetățenilor români, dosarele sunt evaluate de Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, denumită în continuare CNATDCU. Dosarele sunt transmise la CNRED, în format PDF, pentru a fi înaintate CNATDCU. Decizia CNATDCU este transmisă ulterior instituției solicitante, în vederea emiterii deciziei de recunoaștere, respectiv de nerecunoaștere.

(2) IOSUD-UAB colaborează permanent cu CNRED și CNATDCU și transmite anual către CNRED o situație centralizată a solicitărilor de recunoaștere și a deciziilor emise.

ART. 6

(1) După verificarea legalității documentelor din dosar, efectuată de către consilierul juridic al UAB, dosarul este transmis la Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat.

(2) Dosarul de recunoaștere este evaluat de Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD) al IOSUD-UAB.

(3) Durata de soluționare de către CSUD a dosarelor este de maxim 30 de zile calendaristice de la data înregistrării dosarului complet.

(4) În cazul în care CSUD constată că dosarul nu cuprinde documentele prevăzute la Art.4, (1), acesta înștiințează solicitantul. Dosarul trebuie completat în termen de cel mult 45 de zile calendaristice de la data primirii înștiințării, în caz contrar, CSUD clasează dosarul, urmând ca reluarea procedurii să se facă în baza depunerii unui nou dosar.

(5) Hotărârea dată de CSUD este comunicată solicitantului:

- la sediul universității, în programul de lucru al universității;

- prin poștă, la adresa declarată;

- electronic la adresa indicată în cererea de recunoaștere depusă la dosar;

- prin Punctul de Contact Unic electronic (PCUe), transmise scanate după documentele originale.

(6) Hotărârea CSUD poate fi contestată în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia către solicitant. Contestația se depune urmând aceeași procedură ca la II.1(4) și este rezolvată de către Comisia de soluționare a contestațiilor. Aceasta este formată din 3 persoane desemnate de către Directorul CSUD al UAB, cadre didactice sau cercetători conducători de doctorat din IOSUD-UAB, altele decât membrii CSUD. Raportul, respectiv hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor se elaborează în 10 zile de la data numirii comisiei.

(7) Raportul, respectiv hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor se elaborează în 10 zile de la data numirii comisiei.

(8) După expirarea termenelor de contestare Raportul și Hotărârea CSUD sau, după caz, raportul și hotărârea comisiei de soluționare a contestațiilor sunt înaintate Rectorului, care emite Decizia de recunoaștere/nerecunoaștere.

(9) Decizia Rectorului se comunică solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia.

(10) (6) Împotriva deciziei Rectorului de nerecunoaștere, solicitantul poate face contestație la instanța competentă în termen de 30 zile de la data luării la cunoștință.

ART. 7

(1) Dosarul pentru recunoașterea de către CNRED a diplomei de doctor obținute în străinătate include:

a) cerere recunoaștere, semnată de solicitant;

b) actul de identitate și dovada schimbării numelui, după caz;

c) diploma de doctor, inclusiv orice alt document care atestă atribuirea titlului de doctor, în copie (pentru limbile română, engleză, franceză, spaniolă, italiană), respectiv copie și traducere legalizată în limba română (pentru celelalte limbi străine);

d) dovada taxei de evaluare, conform normelor legale în vigoare;

e) alte documente, dacă este cazul.

(2) În cazul în care o convenție internațională interguvernamentală, menționată la art. 3 lit. b), prevede, pentru recunoaștere, îndeplinirea procedurilor naționale de atestare a titlurilor de doctor, aplicabile cetățenilor români, sau, în alte cazuri, la solicitarea CNRED, dosarele sunt evaluate de către CNATDCU.

(3) Actele de studii supuse recunoașterii sunt autentificate cu apostila de la Haga pentru statele care sunt părți ale Convenției privind apostila de la Haga, iar pentru celelalte state actele de studii sunt supralegalizate sau însoțite de adeverința de autenticitate emisă de către autoritățile competente din țara de proveniență. Scutirea de apostilare sau supralegalizare este permisă în temeiul legii pentru persoanele care beneficiază de o formă de protecție internațională pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile unui tratat internațional la care România este parte sau atunci când actele de studii pot fi verificate în baze de date online ale instituțiilor emitente sau ale autorităților din statul de origine.

(4) În situația în care CNRED constată existența oricăror suspiciuni privind autenticitatea actelor de studii, acesta informează în scris Direcția generală juridică și control din cadrul Ministerului Educației, în vederea înaintării sesizării autorităților abilitate, procedura de recunoaștere fiind suspendată până la finalizarea cercetărilor de către organele abilitate. Sesizarea Direcției generale juridice și control se realizează și în cazul în care CNRED este informat cu privire la existența unui document de recunoaștere care nu a fost emis de către CNRED.

ART. 8

(1) Dosarul se transmite la CNRED:

a) online prin PCUe;

b) la Registratura Ministerului Educației sau prin intermediul serviciilor poștale.

(2) Durata de soluționare a dosarelor este de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului complet la CNRED, cu posibilitatea de prelungire în cazuri justificate, caz în care solicitantul este informat.

(3) În cazul în care CNRED constată că dosarul este incomplet, informează solicitantul cu privire la completarea dosarului în termen de 1 lună de la data primirii înștiințării.

(4) În cazul în care solicitantul nu completează dosarul în termenul menționat la alin. (3), CNRED clasează dosarul, urmând ca reluarea procedurii să se facă în baza depunerii unui nou dosar.

(5) Documentul de recunoaștere a diplomei de doctor se eliberează astfel:

a) titularului;

b) unei persoane împuternicite prin procură notarială;

c) în format digital, cu semnătură electronică, pentru dosarele depuse online prin PCUe;

d) prin servicii de curierat sau poștale, cu excepția documentelor de recunoaștere emise până la data de 12 martie 2015.

ART. 9

(1) Decizia CNRED poate fi contestată o singură dată, în termen de 60 de zile de la comunicare, printr-o cerere motivată.

(2) Contestațiile sunt evaluate de către CNRED sau, de la caz la caz, de către CNATDCU.

(3) CNRED se pronunță asupra celor solicitate în termen de 60 de zile lucrătoare. Termenul de soluționare se poate prelungi în cazul în care evaluarea se realizează de către CNATDCU sau în orice alte cazuri justificate, solicitantul fiind informat în acest sens.

ART. 10

În cazul unui program de studii organizat în comun sau în cotutelă de instituții de învățământ superior acreditate din România și din străinătate, finalizat cu eliberarea unei diplome de către fiecare instituție, actul de studii eliberat de instituția din străinătate nu se supune procedurii de recunoaștere, diploma eliberată de instituția de învățământ superior din România conferind toate drepturile legale pe teritoriul României.

ART. 11

În cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării documentului de recunoaștere, CNRED eliberează, la cerere, un duplicat. Pentru eliberarea duplicatului, titularul adresează, în scris, o cerere însoțită de următoarele documente: copia actului de studii care a fost recunoscut, copia actului de identitate, dovada achitării taxei, conform normelor legale în vigoare, declarație pe propria răspundere cu privire la încadrarea în una dintre situațiile menționate mai sus.

Recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional de către UAB este valabilă și produce efecte juridice doar la nivelul acestei instituții de învățământ superior.

(2) Atestatul de recunoaștere a diplomei de doctor (conform modelului din Anexa 2), se eliberează solicitantului:

- la sediul universității, în programul de lucru al universității;

- prin poștă, la adresa declarată;

- electronic la adresa indicată în cererea de recunoaștere depusă la dosar;

- prin Punctul de Contact Unic electronic (PCUe), cu semnătură electronică calificată.

(3) Prezenta Metodologie proprie a UAB privind recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional a fost aprobată de Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în ședința din data de 9 octombrie 2020, dată la care intră în vigoare.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
cerere de recunoaștere
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
conform modelului din Anexa 1, semnată de solicitant
actul de identitate
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
- copie și dovada schimbării numelui - copie și traducere legalizată (dacă este cazul);
diploma de doctor
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
- copie legalizată (pentru limbile română, engleză, franceză, spaniolă, italiană) - copie și traducere legalizată (pentru celelalte limbi străine);
ordinul privind acordarea titlului de doctor
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
eliberat de autoritatea competentă din țara emitentă - copie (pentru limbile română, engleză, franceză, spaniolă, italiană) - copie și traducere legalizată (pentru celelalte limbi străine);
Taxa de procesare
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
dovada achitării taxei de procesare a dosarului de recunoaștere. - se poate achita în contul RO80TREZ00220F330500XXXX; - se va aproba anual de către Senat înainte de începerea anului universitar.
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
45
Zile calendaristice
Termen notificare: 
5
Zile calendaristice
Căi de atac

- la sediul universității, în programul de lucru al universității;

- prin poștă, la adresa declarată;

- electronic la adresa indicată în cererea de recunoaștere depusă la dosar;

- prin Punctul de Contact Unic electronic (PCUe), transmise scanate după documentele originale.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
01 septembrie 2026
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Str. Gabriel Bethlen nr. 5
Telefon: 40 258 806130
Fax: 40 258 812630
Email: cond@uab.ro
Conținut

Structuri competente

IOSUD-Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
A.D.R.
Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro