Acasă
Acasă
Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Acordarea alocației de stat pentru copii

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National

Detalii
Alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, fără discriminare. Alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora, mai puțin celor care repetă anul școlar, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Beneficiază de alocație de stat pentru copii și copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie rezidenți, în condițiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinții.
Acest drept poate fii solicitat de oricare dintre părinții firești ai copilului, precum și persoana care a adoptat un copil, cu condiția să îndeplinească criteriile de eligibilitate.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Certificat/e de naștere al/e copilului/copiilor
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Original și copie xerox.
Actele de identitate ale părinților sau ale reprezentanțiilor legali
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Original și copie xerox. Este obligatorie prezentarea actelor de identitate pentru ambii părinți.
Certificat de căsătorie/Anchetă socială
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Original și copie xerox, unde este cazul.
Hotărâre de divorț/hotărâre de încredințare minor/hotărâre de dopție/hotărâre privind obligația legală de întreținere
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Original și copie xerox, unde este cazul.
Extras de cont
Descarcă
Document scanat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
În cazurile în care se dorește plata alocației în cont curent personal sau cont de card de la una dintre următoarele unități bancare: BANCA TRANSILVANIA; BCR; BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE; ALPHA BANK; CEC BANK; OTP BANK; RAIFFESEN BANK; GARANTI BANK; VOLKBANK; ING BANK; BANCPOST; BANCA ROMANEASCA.
Cerere tip
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
*
Declarație - Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Pentru ambii părinți.
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Borderouri centralizatoare care se predau lunar Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție socială Caraș-Severin.
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
15
Zile calendaristice
Termen notificare: 
5
Zile calendaristice
Căi de atac
Legislația nu conține prevederi speciale privind căile de atac, în caz de litigiu fiind plicabile dispozițiile de drept comun.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
27 ianuarie 2022
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Primaria Comunei Gradinari
com. Grădinari, str. Principala, nr. 190
Telefon: 0255575722
Fax: 0255575722
Email: primariagradinari@yahoo.com
Conținut

Structuri competente

Compartiment de Asistenta Sociala
A.D.R.
Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
Your Europe
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro