Eliberare certificat de membru al Colegiului Medicilor Cluj
favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Transfrontalier
Detalii
- Certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România este emis și eliberat de colegiul teritorial al Colegiului Medicilor din România în a cărui rază își are, după caz, domiciliul/ reședința sau locul de muncă/ unitatea la care urmează să își desfășoare activitatea mediculi solicitant.- Certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România se acordă la cerere, persoanelor prevăzute de art. 376, alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) dețin un titlu oficial de calificare în medicină, în sensul art. 377, alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau de incompatibilitate prevăzute de lege;
c) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic;
d) nu au întrerupt exercitarea profesiei pe o perioadă mai mare de 5 ani sau au obținut diploma de licență în ultimii 5 ani.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Exercitarea profesiei de medic este reglementata prin Legea 95/2006, Titlul XII http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/71139
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Formular de înscriere
Descarcă
Cerere tip
Asigurare de răpundere civilă profesională (malpraxis), valabilă pentru anul în curs (dacă este cazul)
Descarcă
certificată “conform cu originalul”
Copie după documentul de identitate și/sau dovadă dublă cetățenie
Descarcă
certificată “conform cu originalul”
Copia diplomei de absolvire a facultății
Descarcă
certificată “conform cu originalul”
Copie după documentul/ atestatul de recunoaștere a titlului oficial de calificare în medicină (certificată “conform cu originalul”)
Descarcă
Atestatul de recunoaștere a titlului oficial de calificare în medicină (emis de autoritățile competente din România) pentru medicii abolvenți ai facultăților de medicină din afara României.
Copie certificat căsătorie sau dovada schimbării numelui în urma divorțului sau pe cale administrativă (dacă este cazul)
Descarcă
certificată “conform cu originalul”
Dovada pregătirii postuniversitare (certificată “conform cu originalul”)
Descarcă
Copie certificat medic specialist/ primar sau, după caz, documentul care atestă recunoașterea acestuia/ copie carnet medic rezident, completat și ștampilat anual/ copie dovadă finalizare pregătire în rezidențiat (după caz)
Dovada exercitării profesiei de medic în ultimii 5 ani (certificată “conform cu originalul”)
Descarcă
Adeverință de la locul de muncă, raport ReviSal
Cazierul judiciar emis de statul de origine
Descarcă
Cazierul judiciar trebuie să nu fie mai vechi de 6 luni. Cazierul emis înafara României trebuie să fie insoțit de traducerea aferentă.
Certificat profesional curent (dacă este cazul)
Descarcă
Pentru medicii care au profesat în afara granițelor României și au fost înscriși în cadrul instituțiilor omoloage Colegiului Medicilor din România.
Certificat de sănătate
Descarcă
Certificat de sănătate tip A5, cu viza medicului psihiatru (să nu fie mai vechi de 3 luni)
Declarație
Descarcă
Declarația pe proprie răspundere privind inexistența unei situații de incompatibilitate sau nedemnitate prevăzută de lege;
Acord
Descarcă
Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Jurământ profesional
Descarcă
Jurământul lui Hippocrate
Dovada achitarii taxei de înscriere
Descarcă
Copia dovezii de achitare a taxei de înscriere în cuantum de 50 lei. Taxa poate fi plătită online pe platforma https://www.colmedcj.ro/pachet/
Dovada studiilor complementare (dacă este cazul)
Descarcă
Copii ale atestatelor de studii complementare, supraspecializări și competențe obținute și eliberate de Ministerul Sănătății (certificate “conform cu originalul”)
Titluri profesionale (dacă este cazul)
Descarcă
Copii ale tiitlurilor deținute în medicina umană (titluri universitare, doctorate, masterate, etc...) - certificate “conform cu originalul”
Taxe
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
None
Termene
Timp de soluționare:
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar:
7
Zile calendaristice
Termen notificare:
2
Zile calendaristice
Căi de atac
Legislația nu conține prevederi speciale privind căile de atac în caz de litigiu, fiind aplicabile dispozițiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații:
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
02 august 2022
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Colegiul Medicilor Cluj
Str. Salcâmului nr. 37A, Ap. 80, Cluj-Napoca, RO
Telefon:
0723988925
Fax:
0264592887
Email:
colmedcj@gmail.com
Conținut
Structuri competente
Departament Avizari
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
