Acasă
Acasă
Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Procedura prelungirii valabilității permisului de armă

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
ROEID

Detalii

Procedura de prelungire a valabilității permisului de armă este reglementată de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, aprobate prin H.G. nr. 11/2018 (art. 40 și art. 41).

Titularii permiselor de armă tip A și tip B au obligația de a solicita prelungirea valabilității permisului de armă înainte de expirarea acestuia, prin depunerea unei cereri adresate structurii Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul inspectoratului de poliție județean sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în a cărei rază teritorială își au domiciliul, reședința sau, după caz, locul de rezidență.

Documente necesare

  • cererea-tip;
  • actul de identitate, în original;
  • permisul de armă, în original, precum și armele înscrise în acesta;
  • certificatul medical eliberat în condițiile legii;
  • avizul psihologic, eliberat cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii;
  • documentele care atestă menținerea calității în baza căreia a fost acordat dreptul de deținere sau, după caz, de port și folosire a armei (după caz);
  • dovada efectuării tragerii experimentale, dacă este necesară;
  • dovada efectuării tragerii anuale în poligon, dacă este necesară.

*Instructorii în poligoanele de tragere vor depune, suplimentar, o adeverință eliberată de persoana juridică deținătoare a poligonului autorizat, din care să rezulte că au desfășurat efectiv activități de instruire, îndrumare și supraveghere a tragerilor.

Actul de identitate și permisul de armă prezentate în original se restituie pe loc, după verificarea conformității copiilor și a seriilor armelor înscrise în acestea.

Cererea se soluționează în termen de 30 de zile de la depunerea dosarului complet. În această perioadă, organul de poliție verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, pe baza documentelor depuse și a informațiilor existente în evidențele proprii. Dacă sunt necesare documente sau informații suplimentare, acestea pot fi solicitate solicitantului, iar termenul de soluționare se suspendă până la prezentarea acestora.

În cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile legale, organul de poliție prelungește valabilitatea permisului de armă.

Cu 6 luni înainte de expirarea valabilității permisului de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de expirare, organul de poliție notifică titularul cu privire la apropierea termenului de expirare. Notificarea poate fi transmisă prin scrisoare, e-mail, telefon sau prin alte modalități prevăzute de normele metodologice.

Totodată, potrivit art. 83 din Normele metodologice sus-menționate, prevederile art. 40 și ale art. 41 alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte prelungirea valabilităţii permisului de armă pentru armele neletale supuse autorizării.

Pentru a simplifica procesul de depunere a documentelor și a reduce timpul petrecut la ghișeu, cererile și documentele aferente pot fi transmise în format electronic, doar prin intermediul platformei online eARM. În vederea depunerii online a cererii și a documentelor aferente, selectați butonul „Lansează solicitare”, prin intermediul căruia veți fi redirecționat către platforma online eARM.

Persoane îndreptățite

Persoanele fizice autorizate în conformitate cu Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere prelungire valabilitate permis arma
Descarcă
Formular tipizat
obligatoriu cu semnatură digitală disponibil și prin OOTS
Cerere Documentul se regaseste si pe site-ul oficial al Politiei Romane
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
None
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
0
Zile calendaristice
Termen notificare: 
Zile calendaristice
Căi de atac

Contencios administrativ la judecatoria competenta teritorial

Informații suplimentare
Alte informații: 

Cererile se pot depune și în format electronic, doar prin intermediul platformei online eARM.

Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
01 iulie 2026
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Inspectoratul General al Poliției Române-Directia Arme, Explozivi si Substante Periculoase
Sos. Stefan cel Mare, nr. 13-15, Bucuresti - S2
Telefon: 021/208.25.25 int. 26.949
Fax: 021/312.78.20
Email: arme@politiaromana.ro
Conținut

Structuri competente

Nu s-au găsit rezultate
A.D.R.
Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
Your Europe
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro