Procedura eliberării pașaportului european pentru arme de foc
Online
Cetateni
National
ROEID
Persoanele care dețin în condițiile Legii 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, arme letale și doresc să călătorească împreună cu acestea într-un stat membru al Uniunii Europene trebuie să solicite, înainte de deplasare, eliberarea pașaportului european pentru arme de foc.
Cererea se depune la structura Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care a eliberat permisul de armă. În cazul în care titularul și-a schimbat domiciliul, reședința sau locul de rezidență, cererea se depune la structura de poliție în a cărei evidență se află la data solicitării.
Pașaportul european pentru arme de foc se eliberează în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii.
Documente necesare
- cererea-tip;
- două fotografii color, format 4 × 5 cm;
- actul de identitate, în original;
- permisul de armă, în original.
Actul de identitate și permisul de armă prezentate în original se restituie pe loc.
Eliberarea pașaportului european pentru sportivii de tir
Cluburile și asociațiile sportive afiliate la federațiile sportive naționale de specialitate pot solicita eliberarea pașaportului european pentru arme de foc pentru sportivii legitimați care participă la competiții desfășurate în afara României. În această situație, cererea se depune de clubul sau asociația sportivă și este însoțită de documentele prevăzute la art. 53 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, aprobate prin HG nr. 11/2018. În cazul sportivilor minori, la cerere, armele de tir pot fi înscrise în pașaportul european pentru arme de foc al conducătorului delegației.
Pentru a simplifica procesul de depunere a documentelor și a reduce timpul petrecut la ghișeu, cererea și documentele aferente pot fi transmise în format electronic, exclusiv prin intermediul platformei online eARM. Pentru depunerea online a solicitării, selectați butonul „Lansează solicitare”, prin intermediul căruia accesați platforma online eARM.
Persoanele fizice
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Contencios administrativ la judecatoria competenta teritorial
Cererile se pot transmite și online, prin intermediul platformei online eARM.
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
