Acasă
Acasă
Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Înregistrare declaraţii de desfăşurare a adunărilor publice

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Partial online
Cetateni
National
ROEID

În conformitate cu prevederile legale, Jandarmeria Română execută misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor promoţionale, comerciale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative sau alte asemenea activităţi care se desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane. Totodată, este garantată prin lege libertatea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea, activităţi care se pot realiza numai paşnic şi fără să aducă atingere ordinii și siguranței publice. Potrivit legislației în vigoare, adunările publice ce se desfășoară în spațiul public se pot organiza numai după declararea prealabilă cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării acestora la primăria unității administrativ-teritoriale pe raza căreia urmează să se desfăşoare. De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, organizatorii adunărilor publice sunt obligaţi să înregistreze declaraţiile de desfăşurare a adunărilor publice la unităţile de jandarmi competente teritorial, cu cel puţin 48 de ore înainte.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
None
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
15
Zile lucratoare
Termen completare dosar: 
15
Zile lucratoare
Termen notificare: 
Căi de atac
-
Informații suplimentare
Alte informații: 
Structură subordonată: Direcția Ordine și Siguranță Publică
Există demersuri de digitalizare: Nu
Procent digitalizare: 2%
Interes integrare ghiseul.ro: Nu
Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
16 aprilie 2026
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Afacerilor Interne
Telefon: 0213037080
Fax:
Email:
Conținut

Structuri competente

Jandarmeria Română
A.D.R.
Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
Your Europe
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro