PROCEDURA DE ACORDARE, REÎNNOIRE, MODIFICARE, SUSPENDARE ȘI RETRAGERE A LICENȚEI INDUSTRIALE UNICE
Online
Companii
Cetateni
Institutii
National
ROEID, EIDAS
Procedura stabilește toate etapele și regulile după care se acordă, se reînnoiește, se modifică, se suspendă sau se retrage licența industrială unică necesară desfășurării activităților industriale prevăzute în legislație. Aceasta definește clar fluxul administrativ, responsabilitățile instituțiilor implicate și modul în care sunt gestionate documentele solicitanților.
Instrucțiunile prevăd în mod explicit:
-
- Depunerea și verificarea cererii prin platforma digitală PCUEL, inclusiv constituirea dosarului electronic și verificarea documentelor.
- Analiza cantitativă realizată de Oficiul pentru Licență Industrială cât și cea calitativă efectuată de autoritățile competente, precum și condițiile în care o cerere este considerată valabil depusă.
- Emiterea Acordurilor necesare licenței, modul de comunicare interinstituțională și aplicarea procedurii de aprobare tacită, cu excepțiile aferente.
- Emiterea licenței industriale unice, stabilirea duratei de valabilitate și condițiile specifice de eliberare.
- Procedura de reînnoire și modificare a licenței, atât la inițiativa titularului, cât și la solicitarea autorităților.
- Situațiile de suspendare sau retragere a licenței, inclusiv obligațiile titularului, modul de notificare și posibilitatea de contestare.
- Reguli speciale pentru proiectele strategice privind materiile prime critice și tehnologiile „zero net”, cu termene accelerate și cerințe suplimentare.
- Dispozițiile tranzitorii, care reglementează modul de integrare în noul sistem a cererilor și acordurilor existente.
În ansamblu, procedura oferă un cadru unitar, digitalizat și transparent pentru gestionarea întregului ciclu de viață al licenței industriale unice, de la solicitare până la încetarea valabilității acesteia.
Procedura se adresează persoanelor fizice și juridice.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Solicitantul de licență industrială unică poate contesta decizia unei autorități competente de a nu emite actele prevăzute la art.4 lit.g) din O.u.G. nr.140 din 2022 privind licența industrială unică, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul procedurii de obținere a unui astfel de document inițiată prin PCUEL, sau poate opta, după caz, pentru reluarea procedurii în situația în care elementele care au atras neacordarea unui aviz/autorizații/acord/permis etc. au fost corectate, modificate ori eliminate și nu ar mai constitui un impediment în obținerea acestuia.
Procedura de contestare presupune existența unui aviz negativ al uneia dintre autoritățile competente implicate în procesul de acordare al LIU, eventual însoțit de motivarea acelei autorități, motivare prin care sunt specificate motivele de fapt și de drept care atrag imposibilitatea acordării acestuia în forma favorabilă.
Solicitantul poate, într-o astfel de situație, să conteste decizia autorității respective prin formularea unei plângeri prealabile (contestații) în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, indicând totodată probele de care înțelege să se folosească și motivele pe care le consideră relevante în demonstrarea unei alte situații de fapt sau de drept, față de cea reținută de autoritatea a cărei decizie este contestată.
Transmiterea plângerii prealabile (contestației) și, eventual, a documentelor care o însoțesc, se face prin intermediul PCUEL, automat, către autoritatea a cărei decizie este contestată, având un efect suspensiv asupra emiterii licenței industriale unice, până la epuizarea termenului de emitere al acesteia. Oficiul pentru Licență Industrială nu acordă licența industrială unică în situația în care cel puțin una dintre autorităţile competente a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru emiterea actului administrativ care intră în competenţa sa, conform prevederilor art.13 alin.(8) din O.U.G. nr.140/2022.
În situația în care autoritatea competentă își menține decizia inițială după analizarea plângerii prealabile sau nu răspunde în termen de 30 de zile, solicitantul se poate adresa instanței de judecată (Tribunal) de la domiciliul/sediul său pentru anularea sau modificarea actului administrativ contestat.
Procedura se desfășoară, în continuare, în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ și Codului de Procedură Civilă, în fața instanțelor de judecată competente. Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în condițiile și termenele prevăzute de actele normative amintite mai sus.
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
